Mă numesc Ghervasa Andreea, sunt studentă la Facultatea de filosofie și științe social-politice. Pot să vă spun despre mine că sunt o persoană comunicativă, plină de energie, îmi place să ajut și, bineînțeles, îmi place să mă implic cât se poate în viața societăți și să aduc beneficii vizibile. Încă de când am intrat la facultate mi-am dorit mereu să mă implic în diverse proiecte ce au ca prim scop propria mea dezvoltare, iar mai apoi să pot implica tineri la rândul meu. Îmi place foarte mult să lucrez cu elevii de liceu sau cu adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani. În anii trecuți am lucrat cu copii de diferite vârste în diferite tabere și campanii, care aveau ca scop valorificarea talentelor și practicarea acestora. Ce mă motivează să fiu lucrător de tineret? Ei bine, faptul că am ocazia să lucrez cu persoane din mai multe categorii de vârstă, că am ocazia să îmi propun ideile de proiecte și să le transform în ceva palpabil pentru tineri, deoarece indiferent unde anume lucrezi (școală, sala de sport sau pe stradă) ei vor fi mereu deschiși spre a face lucruri noi, dar și spre a se bucura împreună cu tine după o zi reușită. Pentru mine comunitatea lucrătorilor de tineret, reprezintă acei oameni care investesc timp, pun suflet, pun idei cap la cap și, nu în ultimul rând, fac tot posibilul ca lucrurile care contează cu adevărat să fie scoase la lumină.